Amy Winehouse a leșinat de la alcool

Suete — Sat, 09 Jul 2011 10:53:50 +0000

Artista și-a băgat în sperieți prietenii după ce și-a pierdut cunoștința din cauza alcoolului, de trei ori în ultima săptămână. Apropiații susțin că aceasta bea vodkă fără oprire și că există posibilitatea să moară din cauza asta.

O sursă apropiată și îngrijorată a declarat că bea fără control. Amy, 27 de ani, a fost huiduită în timpul concertului din Belgrad, după ce s-a târât beată pe scenă. Regizorul și iubitul Reg Traviss a declarat că nu vrea s-o vadă băută.

Aceeași sursă susține că acasă bea până cade în inconștiență și că numai săptămâna aceasta a leșinat de trei ori.

Sursă

Body Language — 10 pași spre intimitate fizică

Suete — Fri, 08 Jul 2011 19:22:07 +0000

Ajungi într-un punct al relației când știi că trebuie să faci pasul următor, dar nu prea știi dacă celălalt este pregătit? Îți place colegul de muncă, aruncă niște semnale, dar nu ești sigură că le percepi ca atare?

Ei bine, pentru asta există limbajul corpului, reprezentat de gesturi care-s mai presus de orice cuvânt. Iată 10 pași care te vor duce către next level.

1. Privirea corpului

Când o întâlnire formală devine prietenoasă, privirea se schimbă de la acest triunghi business (ochiul drept — ochiul stâng — nasul și înapoi la ochi) către părțile inferioare ale feței, dar și către alte părți din corp. Privește cu atenție când are loc schimbarea aceasta, persoana s-ar putea să se dea ușor pe spate pentru a putea privi în ansamblu.

2. Privirea-n ochi

Cu cât crește intimitatea, cu atât crește și contactul vizual, dar și emoțiile. Refuzul de a privi pe cineva în ochi este un mesaj clar că nu ești disponibilă sau ești nesigură.

3. Atingerea mâinilor

Contactul este de obicei subtil, dar persistent. Poate fi deghizat ca atingere accidentală sau comportament social acceptat, cum ar fi ghidarea unui om apucându-l de cot.

4. Atingerea umărului

Încă o dată acest mesaj poate fi ascuns în comportamentul social. Până aici, fiecare se poate retrage din întâlnire și pretinde că nu s-a întâmplat. Dacă tu ai făcut avansurile, n-ai cum să pierzi prea mult din mândrie, dar odată ce aceasta barieră a fost trecută mutual, nu te poți întoarce fără să-ți lezezi încrederea.

5. Mâna pe după talie

Semn că e nevoie de o intimitate mai mare. Dacă atingerea este acceptată de ambele părți înseamnă că se merge spre pasul următor… mhm!

6. Sărutul

Se transmit informații chimice odată cu sărutul, care aduce un plus în relație, aceea a gustului, pe lângă miros. Gustul nu ține numai de salivă, ci și de temperatura corpului.

Temperatura unui om normal este de 37 de grade, dar temperatura pielii este mai scăzută decât aceasta și variază în funcție de starea emoțională. Dacă suntem relaxați sau excitați sexual, temperatura crește. Când suntem iritați sau speriați, temperatura scade. În timpul întâlnirilor mai intime, noi transmitem un mesaj prin cât de fierbinți sau reci suntem. Lipsa căldurii înseamnă: lipsa de interes, neplăcere, neliniște sau dezaprobare.

Oamenii care sunt reci emoțional vorbind, sunt reci și când vine vorba de corp. Când spunem despre cineva că e hot sau că e cald, e o caracteristică fizică, nu numai a stării emise. Cu cât devin mai pasionali, oamenii sunt mai fierbinți și transmit mesajul corect partenerului… că treaba devine serioasă.

7. Atingerea capului

De obicei femeile tind să atingă creștetul înaintea bărbatului. Atingerile de acest fel înseamnă o creștere a încrederii între doi oameni, deoarece capul este extrem de vulnerabil, doar cei de care ne simțim apropiați ne pot atinge fără să reacționăm agresiv.

8. Atingerea trupului

Ori prin haine ori pe sub ele, iar unii oameni se apropie pentru a simți mai bine mirosul sau temperatura celuilalt. Dar păstrând contactul vizual gesturile devin mai puternice. Nu numai că-ți folosești vederea, dar folosești simțurile tactile, auzul, gustul, dar și mirosul.

În timpul intimității fizice, mirosul are un impact puternic, dar el de asemenea devine o semnătură a partenerului. Mirosul acționează asupra sistemului nervos care se ocupă de memorie și care ne pregătește pentru experiențe plăcute.

Sfat: când se apropie momentul, încercați să nu folosiți prea multe produse, ci să aveți un miros natural al corpului. Așa că deveniți familiari cu mirosurile voastre, femeile sunt atrase de mirosul masculin, mai ales cele care nu folosesc pilule contraceptive. Doamnelor, în timpul menstruației, eliminați un miros care atrage.

9. Sărutul trupului

Când acest lucru se întâmplă, va avea loc contactul sexual, dacă circumstanțele sunt benefice.

10. Atingerea în zonele genitale

În acest stadiu, singurul pas care trebuie urmat este contactul sexual.

Să-ți miroși partenerul e o aventură erotică, însă e indicat să faceți duș înainte. Un corp nespălat, care miroase urât, nu este deloc atrăgător. Însă, nu este nevoie să mai faceți duș după, ci permiteți-vă să vă cunoașteți.

Există și-o perioadă de valabilitate a mirosului celui de lângă care durează între 18 luni și trei ani, când sunt eliminate substanțe chimice în creier și pasiunea și activitatea sexuală sunt la înălțime. Dar cum toate lucrurile frumoase au un final, efectele pozitive dispar după o perioadă de timp. Tocmai de aceea, conform studiilor, divorțurile au loc după aproximativ patru ani de căsătorie.

Sursa / Foto

Another Year — de văzut

Suete — Fri, 08 Jul 2011 12:29:21 +0000

Eh, nu aveam cum să ratez un film despre care am auzit atâtea. Am mers la cinema știind povestea, dar aveam senzația că va fi un film vesel, ușor optimist. Și e, pe alocuri, are un umor plăcut, creat din situații și dialog, dar mesajul filmului va descumpăni orice tânăr care conștientizează că bătrânețea nu e chiar floare la ureche.

Tom și Gerri formează un cuplu de mulți ani, reușind să păstreze armonia între ei. Viața lor este urmărită pe parcursul a patru anotimpuri (mă întrebam daca Leigh s-a inspirat de la Kim Ki Duk), ea este psiholog și el geolog. În jurul lor gravitează prietenii, toți cu probleme, depresii, nefericiți și în tot felul de căutări.

O actriță excepțională este Lesley Manville, care o interpretează pe Mary, o femeie de peste 45 de ani în căutarea bărbatului potrivit, disperată după atenție, agitată, enervantă și obositoare. Femeia aceasta m-a făcut să simt niște emoții incredibile, de câte ori apărea pe ecran aveam câte o reacție.

Și dacă la prima mână ai senzația că e vorba de viață, în stare pură, de destine și normalitate, îți promit că ieși din sala de cinema și fumezi o țigară gândindu-te la celelalte teme abordate.

Dar mie nu-mi place să spun prea multe, așa că mai bine mergeți să-l vedeți și spuneți-mi o părere.

Another Year (2010)
Regie: Michael Leigh
Cu: Jim Broadbent, Lesley Manville
Gen: Dramă

Nominalizat la Oscar și la Cannes, prezent în cadrul TIFF.
Cinema Studio, Hollywood Multiplex

Foto

Știu că am tras chiulul

Suete — Wed, 06 Jul 2011 11:55:26 +0000

Bună dragii mei,

Știu că am lipsit și că nu am nicio scuză, dar intenționez să revin cât mai curând. Până atunci, mă găsiți pe blogul personal, unde aberez cu grație.

Îmi lipsesc șuetele și sper să mă ocup de ele cât mai curând.

Aveți ceva propuneri?

Next — movie time on!

Roxana Andrei — Sat, 02 Apr 2011 12:03:34 +0000

Săptămâna viitoare în perioada 6–10 aprilie are loc ediția cu numărul cinci a Festivalului Internațional de Film NEXT.

Scurtmetraje interesante, filme pentru copii, filme necenzurate, filme glam și interactive, seminarii, Q&A-uri, tot tacâmul pentru un festival care-și respectă publicul.

Informații complete aici.

Iubirea interzisă a lui Oblomov

Roxana Andrei — Thu, 03 Mar 2011 21:15:52 +0000

Zilele acestea am văzut două spectacole de teatru despre care vreau să vă spun și vouă: Iubiri interzise și Oblomov. Nu-s o mare cunoscătoare a teatrului așa că nu trebuie să luați ca literă de lege ce scriu aici. Scriu despre ce simt în timpul piesei, la finalul acesteia sau la câteva zile după ce am văzut-o.

E deja un fapt știut că-l apreciez enorm pe Marius Manole, de aceea nu ratez ocazia să-l văd pe scenă. De ceva vreme țineam să ajung să văd Iubiri interzise la TNB în regia lui Issey Takizawa, adaptare după Yukio Mishima.

Ei bine, piesa în sine nu a reușit să mă facă să tresar, mai ales prima parte. Am stat în scaun și-am urmărit desfășurarea firului narativ de undeva de departe, dintr-un punct gol. Nu m-am atașat de personaj, monologurile mi s-au părut lungi și fără emoție, o senzație pregnantă de superficialitate. Poate pentru că nu rezonez cu japonezii.

A doua parte mi s-a părut mai dinamică, dar nu strălucită. M-a emoționat în unele puncte, Marius Manole (ca de obicei nu m-a dezamăgit) și Carmen Ungureanu, cu ființa ei diafană a reușit să-mi atingă cordul deja înghețat. A doua parte m-a impresionat, acel triunghi bolnăvicios bântuit de moarte și condamnat să iubească în van.

Desigur că nu puteam să ratez Oblomovul în regia lui Alexandru Tocilescu de la Bulandra cu Mihai Constantin în rolul principal și Constantin Dinulescu în fantasticul rol de servitor, Zahar.

Eu sunt îndrăgostită de filmul lui Nikita Mihalkov, Câteva zile din viața lui Oblomov și am mers la piesă fiind curioasă de asemănări și deosebiri. Din păcate nu am citit romanul, încă.

Cinefila din mine spune clar că rămâne fanul filmului. Piesa e intereasantă, emoționantă uneori, cu o scenografie superbă și lumini fantastice care te introduc în atmosfera aceea a rusului leneș, însă nu suficient pentru mine, cel puțin. Un alt lucru pe care-l consider un minus este durata, patru ore cu o pauză.

Și totuși, trebuie văzută. Pentru că Mihai Constantin este genial și pentru că actorul Constantin Dinulescu (Cu uși închise) impresionează până la lacrimi. Pentru că atmosfera rusească este autentică, iubirea lui Oblomov este plăcută și stângace, pentru că-ți vine la un moment dat să te ridici de pe scaun și să-i mângâi fruntea Olgăi, pentru că zâmbești pe sub mustăți la câte o aluzie răutăcioasă.

Vizionare plăcută!

Unii oameni pot trăi și 120 de ani

Roxana Andrei — Tue, 01 Mar 2011 20:50:28 +0000

Sunt încă sub vraja piesei Oscar și Tanti Roz, de departe cea mai bună piesă regizată de Chris Simion (și da, am mai văzut piese montate de ea). Este atât de cutremurătoare, încât parcă am degetele înnodate. Abia mi s-au uscat obrajii și abia ce-mi revin.

Oscar are 10 ani și are cancer. Petrece mai multă vreme în spital decât acasă. Prietena lui este o asistentă, Tanti Roz. Cei doi învață câte ceva unul de la celălalt: cum să nu-ți fie frică de moarte, cum să-l descoperi pe Dumnezeu, cum să te bucuri deși ești condamnat la pieire.

Probabil că ați mai trăit acea senzație de-a râsul-plânsul. Ei bine, totul e amar. Până și pasajele din Cartea Junglei, dar mai ales melodiile trupei The Cranberries (că parcă a știut Chris Simion că-s fan).

Sunt niște momente care vă vor impresiona profund. Sala a fost copleșită de o Oana Pellea absolut fantastică, autentică (mai ales în pasajele în care vorbește despre mamă), plină de viață, umor și de un Marius Manole ai cărui ochi au reușit să fractureze emoțional o sală plină care respira drama la unison.

Viața e scurtă. Și pare nedreaptă. Și Dumnezeu nu vine în vizită atunci când avem nevoie. EL stă ascuns într-un cotlon. Oscar nu merită să moară. Nimeni nu merită să se chinuie. Cancerul e un nonsens. O piesă despre adevărurile fundamentale ale vieții care presupune iubirea și moartea.

Mergeți să vedeți Oscar și Tanti Roz pentru că va rămâne o piesă de referință în istoria teatrului românesc și pentru că e păcat să nu ieșiți atât de răvășiți dintr-o încăpere și să vă uitați în jurul vostru la alți oameni la fel de zguduiți. Pentru că probabil emoția se va stinge, viața va reveni la normal, veți comite aceleași și aceleași greșeli, dar măcar pentru câteva clipe puteți pune stop timpului și puteți aprecia un lucru simplu: că sunteți sănătoși.

Vizionare plăcută!

Mai puteți merge: sâmbătă, 12 martie, de la orele 19:00

Spectacolul tăcerilor

Roxana Andrei — Wed, 23 Feb 2011 05:09:30 +0000

Am mers la Bulandra să văd Îngropați-mă pe după plintă, dar nu am reușit să intru. Mergând pe Lipscani, am văzut aglomerație în fața fostului teatru Constantin Tănase, acum Teatrul de pe Lipscani și… am intrat. Am crezut că vedem altă piesă a trupei Passe Partout Dan Puric, dar am nimerit la Necuvinte.

Durează o oră și jumătate, dar parcă ai vrea să ma stai o vreme țintuit în scaun. Timpul zboară pe nesimțite. La final aplauzi și râzi și promiți să mai vii o dată să-i vezi pe cei patru tineri.

Spectacolul a însemnat pentru mine o meditație. Pe lângă momentele amuzante am recunoscut în sketch-urile pregătite, prezența lui Dan Puric (abia ce am terminat de citit Cine suntem) și ceea ce încearcă el să transmită lumii despre omul modern, Dumnezeu, iubire.

Nu am mai râs de multă vreme așa. N-am mai văzut de multă vreme o sală plină de oameni care se simțeau bine la unison. Și nu am mai văzut de multă vreme atâta energie pe scenă, o scenă aproape mută, dar plină de cuvinte și mesaje.

Pe mine m-au emoționat momentele, groaznic de tare de m-am cutremurat toată, fie de râs, fie de tristețe.

Mergeți să vedeți acest spectacol al tăcerilor, plin de semnificații transmise prin gesturi simple, dar atât de profunde.

Distribuția: Adrian Nour, Ana Pepine, Toni Dumitrescu si Vadim Rusu
Regia: Adrian Nour

Foto